…publicat in volumul 1 În dialog cu inima, apărut ăn iunie 2018,
la Ed Armonii culturale, Adjud, interviu pe care i l-am dat cu toata
deschiderea inimii mele acestui om minunat care este George Stroia!
Și acum interviul:
Interviu Antoaneta Rădoi
George Stroia: Pentru fiecare dintre
noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt
extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre.
Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți
câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte… cine sunteți?
Antoneta Rădoi: -Antoneta Rădoi. Actualmente sunt director-fondator şi, totodată, redactor-şef la Convorbiri literar-artistice.
De profesie sunt artist plastic, designer vestimentar (ţoale), şi…
cameraman/fotoreporter. Originară din Vrancea, Bogheşti. Am publicat 6
titluri; Proză. Altele sunt în curs de apariţie.
-
Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om – ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?
A.R: -Să fii şcolar este unul dintre cele
mai faine perioade ale vieţii unui om. De-am fost buni ori de-am fost
mai puţini buni la învăţătură, sau de-a dreptul catastrofali, spre
disperarea părinţilor şi-a profesorilor noştri, eu cred că, pentru
frumuseţea a ceea ce este Şcoala, cu toţii ne aducem aminte, cu drag,
măcar de năzbâtiile pe care le făceam, cu inocenţă, în acei ani, cel
puţin în clasele gimnaziale. Sunt multe amintiri duiose… N-am să relatez
una frumoasă, dar una semnificativă am la purtător, c-am rămas cu un
semn, pe viaţă, mi-am spart arcada de la sprânceana dreaptă –semn
vizibil şi azi!-, alergând, după ce am bătut un băiat –care nu mă lasase
să joc fotbal cu băieţii, în recreaţia mare, pe motiv că…sunt fată, şi
l-am caftit zdravăn, după care am luat-o la fugă, uitându-mă în
spate!!-, şi căzând am intrat cu capul într-un cui al unei scânduri
căzute din prispa şcolii. Smărăndiţa Popii era un îngeraş, comparativ cu
mine!!
-
Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar… cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?
A.R.: -Personal, cred că am avut această scânteie
dintotdeauna, (cu asta te naşti, scrisul este un dar, un dat deosebit de
la Dumnezeu). Am scris toată viaţa mea. Am mormane de manuscrise, de
caiete pline de notaţii şi notiţe, un camion -au ce-arunca urmaşii mei
la gunoi, ca nesemnificativ pentru ei!!, când n-oi mai fi!!-,
dar …o viaţă m-am ocupat cu altceva, profesional vorbind, altceva decât
scriitura. De publicat am publicat abia în 2014, debutând furtunos cu
două titluri la intervale foarte mici.
-
Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul
pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți
și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul, ce aduc nou scrierile
dumneavoastră?
A.R.: -Nimic nou sub soare! Un autor în plus!, ar
zice răutăcioşii. Temele, dintotdeauna aceleaşi. Viaţa cu suişurile şi
coborâşurile ei. Stilul este însă ceea ce îl defineşte pe fiecare
scriitor în parte. Motivul pentru care am publicat –că de scris am scris
de când mă ştiu, de când mi-a fost pus tocul în mână!-, a fost
necesitatea acelui moment, dacă vreţi, oportunitatea de a publica.
Atunci a fost momentul cel mai propice pentru mine. Îmi semnez cărţile
cu: Antoaneta Rădoi –de la Vrancea.
-
Dacă ar fi să raportați scrisul dumneavoastră la
scrisul contemporan, ce anume v-ați reproșa și ce ați reproșa scrisului
sau chiar scriitorilor de azi?
A.R.:-Dragă George, mă inciţi la a mi se dezlega limba, omule!! Scrisului meu, stilului meu nu am ce să-i reproşez. E impecabil!!
He,
he, dacă nu o spun eu, ci să o spună?!! În opinia mea, nu există scris
contemporan şi altfel de scris, doar epoca diferă, exprimarea, stilul,
amprenta pe care o pune fiecare. Scriitorilor de azi nu le-aş reproşa
nimic, fiindcă chiar dacă le-aş spune UNORA să nu mai scrie –„înşirând
cuvinte goale”-, ei nu numai că nu m-ar asculta, dar o vor face şi mai
cu înverşunare decât o fac în prezent, umplând lumea cu maculatura lor!!
Iară mie, îmi reproşez doar că nu am baza financiară, nici timpul care
să-mi permită să public ceea ce am deja în sertarele calculatorului sau
ceea ce ar mai ieşi din capul ăsta la meu, plin până la refuz de idei
care mă asaltează!
-
Despre scris știm că uneori perceput ca o nevoie personală,
individuală. Dar, scriem… și ca să fim citiți, fiecare carte/autor își
are publicul său. Ce credeți că se mai citește astăzi, mai au oamenii nevoie de lectură? Care era/ este lectura dumneavoastră favorită?
A.R.:-Desigur, dragă George, că fiecare scriitor
îşi doreşte să fie citit, dar nu i te poţi vârî cu anasâna cititorului
în habitat. Gusturile cititorului sunt la poli. Poţi fi tu dumnezeul
scrisului, dacă cititorii doresc să citească NLP-uri fezandate (texte
de…aşa-zisă dezvoltare personală, foarte la modă azi), ori chestioare
care le dau „fluturi în stomac” sau le stimulează
nuş-ce-emoţii…empatice, atunci geaba mai scrii, geaba te mai omori
publicând o carte, geaba te omori tu să dai tot ce-i mai bun în tine.
Dacă mai ai proasta inspiraţie să le vorbeşti oamenilor, în textele tale
despre Dumnezeu, ai rupt-o-n fericire definitiv, că neam, nu
te mai citeşte nime’, omule!! Căci mai nime’ nu mai vrea să audă de
Dumnezeu. În niciun caz de Dumnezeul nostru, al ortodocşilor!! (Cel
Slăvit în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh!). Dar, DA, oamenii încă
citesc şi azi, citesc carte, chiar dacă tableta, calculatorul, ifonul,
le este ceva mai la îndemână unora. Nimic nu se compară însă cu ceea ce
simţi răsfoind o pagină de carte scrisă pe hârtie. Personal, n-am avut
lecturi favorite, nici n-am. Bineînţeles că-mi selectez lecturile, şi-mi
aleg cu grijă titlurile sau autorii pe care îi citesc, dar aceia sunt
dintre cei pe care-i citesc cu pixu-n mână. Acele cărţi arată cum nu
vrei să vezi, sublinieri, adnotări, comentarii pe margine sau printre
rânduri. Vai lume!! Să nu-mi împrumuţi niciodată o carte!!…
-
Știm cu toții că pentru a te putea afirma, ai nevoie de
promovare, mai ales în mareea de informații care circulă global cu
viteza luminii. Unii te susțin, alții dimpotrivă. Ați putea să ne spuneți cum ați reușit dumneavoastră să vă promovați și unde vă pot găsi cititorii noștri?
A.R.:-Hmm, vrei, negreşit, să-mi dai lovitura de
graţie, don George!! În librării în niciun caz nu vei găsi vreun titlu
semnat: Antoaneta Rădoi –de la Vrancea. Ca editor (ce eşti; de carte),
şi ca editor (ce sunt; de revistă), amândoi aşadar, și tu și eu, ştim
cam în ce condiţii putem fi puşi în galantarul librăriilor! E un preţ
prea mare, pe care, personal, nu l-am putut susţine! N-am să spun mai
mult, dar am să amintesc, în treacăt, că pentru a expune revista mea, Convorbiri literar-artistice,
la chioşcul de difuzare a presei, ar fi trebuit să achit difuzorului
de presă, jumătate din preţul de vânzare, ceea ce m-a determinat să mă
lipsesc de-o aşa…favoare!! Am dat în dar multora, atât cărţile
mele, cu sutele, cât şi revista, însă revista neaparţinându-mi în
exclusivitate, mai trebuie s-o dau şi pe bani, că altfel nu avem cu ce
mai publica numerele următoare și nu vreau să mor în faşă…
-
Cred că fiecare dintre noi a trăit emoția începutului, atunci
când am încercat să ne definim, să ne aflăm calea, sensul și, de ce nu,
lumina. Ce sfat i-ați da începătorului, celui care aspiră la un loc în galeria scriitorilor contemporani?
A.R.:- Da, am trăit! Sentiment UNIC! Nu îl poţi compara cu nimic.
Am deja 3 scriitori lansaţi în proză, la îndemnul meu. Scriau poezie
şi scriau bine, dar stând de vorbă cu ei, atunci când le-am luat
interviu, am constatat că au darul povestirii şi am insistat până la a-i
conjura, să scrie şi să publice proză, şi am avut bucuria ca, la
apariţia căţilor lor de proză, ei să fie foarte apreciaţi, (inclusiv de
criticii literari), ceea ce mi-a adus o mare bucurie! Am fler!!, aş
putea zice. Aşadar 3 condeie!! Le pot da şi numele, căci mă mândresc cu ei: Cristina Creţu, Aura Dan, Gogoaşă Alexandru. Ei au scris şi publicat proză la sucălirea mea!!
-
Vorbind despre inspirație, se spune că unii pot scrie doar în
momente de inspirație, alții spun că pot scrie indiferent de moment. Ce înseamnă să ai inspirație și cum se aplică aceasta în cazul dumneavoastră?
A.R.:-Ei…io am inspiraţie non-stop. Dacă-mi dai
hârtie şi creion, scriu oriunde şi oricând. Nu-mi trebuie un cadru
adecvat sau ceva special ca să pot scrie, însă cel mai bine scriu când
am nervi pe ceva sau pe…cineva!! Dacă m-apuc de scris într-o atare
împrejurare –şi-au fost destule!!-, altădată când recitesc acel text, nu
mi-l recunosc, nu-mi vine să cred că l-am scris eu!!, nu ştiu de
unde-am scos cuvintele, dar…mă felicit în sine-mi.
-
Ce gen/specie literar/ă vă este mai apropiat/ă de
suflet și de ce? Ați putea să exemplificați cu una dintre cărțile
dumneavoastră?
A.R.:-Mie-mi place polemica. Mă iau de tot, de toţi şi de toate. Vrei să ştii un titlu relevant? Atunci îţi voi spune: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! (Spovedania unui învins”), unul dintre titlurile cărților mele. Mai relevant de-atât… Dar ce anateme mi-oi fi luat, să te ţii!!
-
Scrisul nu este un sinonim al bunăstării materiale pentru scriitor. Se mai câștigă astăzi din scris, este scrisul o componentă a prosperității celui care scrie?
A.R.:-Oauuu, ce mă loveşti, don George!! Nu mai da,
frate, că mă doare rău!! Păi ce, toţi ne naştem un…Cărtărescu de
România, ca să fim trimiși de Uniune la Paris?? Toţi am scris „De ce
iubim femeile” şi alte chestii atrăgătoare…!! Ce,
suntem toţi OSHO, mult-căutatul, sau Coelho?? Stai kalm, ia-ţi
întrebarea şi te du!, până nu pun mâna pe vargă!!…Doamneee, ai milă de
el! Şi de mine!!… Auzi la el, prosperitate, când eu de-abia am câte-un
coltuc de pâine să-mi târăsc zilele, plus restanțe la-ntreținere, iar de
vândut nu mai am ce vinde de prin casă, iar ceea ce creez eu, –în
scriitură-, nu prețuiește nimic în ochii nimănui, n-am frății cu librarii, nici cu difuzorii de carte!!
-
Despre uniunile de creație literară ce părere aveți,
sunt sau nu oportune, au un rol clar definit în propășirea literaturii
române? V-a ajutat în demersurile literare proprii apartenența
dumneavoastră la o astfel de uniune?
A.R.:-George dragă, Uniunile de Creaţie
sunt bune în sine. Iniţial, ca şi Partidul Comunist, au intenţii bune,
pleacă de la premize frăţeşti și de egalitate, însă, din păcate,
sfârşesc huiduite, ca şi partidul amintit mai sus, din pricină că ele au
ca scop şi unic ideal, acela de a-şi servi doar intereselor lor, adică a
acelor câtorva membri fondatori, însă au nevoie de spinări pe care să
poată urca. Nimeni nu-mi poate demonstra altceva, aşadar, în ceea ce mă
priveşte nu mă omor după nicio aderare!!…
-
Există în fiecare dintre noi mulțumiri și nemulțumiri. Există
oameni, cărora, deși nu recunoaștem întotdeauna, le suntem datori cu
secvențe din ascensiunea noastră, de ce nu, fie ea și literară. Din
contră, există oameni care au încercat să ne demoralizeze, unii dintre
ei poate nu neapărat cu intenții negative. Pentru tot ceea ce
sunteți în acest moment, vă încearcă o nemulțumire față de ceva/cineva?
În antiteză, există e persoană în spectrul literar contemporan față de
care nutriți sentimente de admirație și care ar fi motivele pentru care o
faceți?
A.R.:- Da, am nemulțumiri și n-am avut niciodată o
problemă în a-mi arăta nemulțumirea ce m-a-ncercat sau mă-ncearcă.
Mă-ncearcă, spre exemplu, un sentiment de frustrare când văd că nu
talentul real e invitat la…masa bucatelor Uniunii Scriitorilor
sau la Cercurile de Proză/Poezie/Artă, (care au bugete de la stat), sau
când văd că publicațiile ieșite sub egida USR sau a Ministerului
Culturii sunt pline ochi numai și numai de textele unora și acelorași
autori, un fel de….circuit închis, dacă vrei, unde tu, un oarecare,
oricât de talentat ai fi, nu ai acces!! De asemeni, ca să răspund în
întregime la întrebarea ta, nu am o problemă în a recunoaşte şi a
mulţumi celui ce mi-a întins o mână. Sunt mulți cei cărora trebuie să le
mulțumesc pentru multe și le mulțumesc acum și pe această cale, dar
legat de scriitura mea și de publicistică, îi sunt recunoscătoare dnei
profesor Floarea Necşoiu! Pentru că, domnia sa, citind un manuscris al
meu, foarte încântată de ceea ce a citit, s-a oferit și mi-a făcut şi
corectura acelui text, fără plată (puțini fac asta!), şi mi-a dat BUN de
TIPAR, ca să zic aşa, la prima mea carte. Şi, totodată, trebuie să-i
mulţumesc criticului literar Aureliu Goci, pentru minunatele cuvinte cu
care mi-a încântat auzul după ce a citit prima mea carte, spunându-mi,
mai pe înțelesul tuturor -deși dumnealui a a vorbit în limbaj de
specialitate-, că…am stofă și că să scot, să public tot ce am la sertar! Venite din partea unui greu
al criticicii literare româneşti, cuvintele lui mi-au mers la inimă şi
mi-au confirmat că pot fi cu brio printre cei care au ceva de spus în
literatura română!
-
Activitatea dumneavoastră literară este una prolifică. Ce proiecte de viitor aveți? Îmi puteți dezvălui câte ceva, în premieră?
A.R.:-Eu lucrez non-stop. Editez revista Convorbiri literar-artistice,
ceea ce îmi ia ff mult timp, căci totul trece prim mâna mea, eu fiind
redactorul-şef şi directorul. Iar ca plan personal, lucrez de vreo 2 ani
la o tălmăcire a Psaltirii pentru…români şi România, carte
pe care îmi doresc s-o public și s-o lansez în acest an, 2018, an al
Centenarului Unirii. Este, dacă vrei, darul meu pentru neamul meu,
pentru poporul român.
-
Există o întrebare pe care nu ați primit-o, dar la care ați dori să-mi răspundeți? Vă rog…
A.R.:-Păi…ar cam fi! Nu ai întrebat cum stăm la
capitolul recenzii, la cum se ocupă de noi, ăştia mici, de noul val,
critica literară!! Se pare că te-ai fi temut de răspunsuri, dragă
George! Aşa că nu o să mă bag prea mult în vorbă, neîntrebată…, dar mă
mâncă deştele totuşi, -că am dureri mari la acest capitol, că prea sunt
zgârciți maeștrii aceștia în a-și pune condeiul pe hârtie când e vorba
despre noi ăștia…”fără mamă, fără tată, fără bani de buzunar”…-, şi am
să dau, legat de acest fapt, un citat dintr-o carte a epigramistului
Dorel Vidraşcu, o epigramă faină:
Criticului meu drag
“Cred că i-ai citit pe toţi,
Precum ne-ai mărturisit;
Te rog, spune-mi, dacă poţi,
Ştii pe câţi i-ai cam sărit?
La motivul săriturii
Eu îmi trag fermoarul gurii”.
-
În încheiere, mulțumindu-vă pentru amabilitatea cu care
ați răspuns provocării mele, credeți în utilitatea și succesul acestei
cărți cu interviuri? Ce sugestie ne puteți da?
A.R.:-Da, cred! Bună iniţiativă. Cred că am s-o
preiau. De fapt, eu am deja câteva zeci de interviuri, filmate –deh,
sunt cameraman/fotoreporter, cum spuneam mai sus-, de 5 ani asta fac, chestionez oameni, -din diverse domenii de activitate-, şi, totodată, îi înnemuresc, fiindcă totul e urcat pe Youtube. M-am apucat, de ceva vreme, să transcriu aceste interviuri cu gândul că am să le public. E în lucru totul, doar că e multă muncă!! Dar…e fain să intri prin dedesubturile
oamenilor! Eşti ca în catacombe, descoperi multe!! Şi, astfel, viaţa
mea nu mai e anostă….Desigur pe filme, le vezi oamenilor şi emoţiile,
dar voi avea grijă ca ele, emoţiile, să se vadă şi în text, când voi
publica!
Sugestii? Nu am! Te descurci de minune! Îţi mulţumesc, George! Îți
doresc reuşită cu cartea şi succes în toată activitatea! (31 martie
2018)
